Podcast ”Călător în Țara Sfântă” :: Episodul 44 - Muntele Carmel

În episodul de astăzi continuăm cu Muntele Carmel. Muntele Carmel sau „Via Domnului” este un lanț de munți în nord-vestul Israelului, care se întinde de la sud-est, din nordul munților Samariei până la nord-vest, la golful Haifa. Aici prorocul Ilie a confruntat proorocii lui Baal cerând poporului să aleagă cui vor să slujească - Dumnezeului Celui Viu sau dumnezeilor străini.

Considerat, din cea mai îndepărtată antichitate un loc sacru, datorită configurației și a poziției sale geografice Muntele Carmel din Israel se întinde în direcția nord-vest spre sud-est pe o lungime de circa 25 km, având lățimea de 5-8 km și înălțimea maximă de 546 m. Extremitatea nord-vestică a muntelui formează un promontoriu pe litoralul Mediteranei, deasupra portului Haifa iar colina Muhraqa domină vasta câmpie a Esdrelonului. Carmelul, care în limba ebraică înseamnă "grădina sau via Domnului" își merită cu prisosință numele pentru că, spre deosebire de restul țării Israelului, acest munte rămâne de un verde viu în tot cursul anului. De asemenea Carmelul este considerat, din punct de vedere biblic drept simbol al frumuseții și fertilității. [Isaia 35:2]

Muntele Carmel formează o barieră naturală, iar lucrul acesta a avut impact asupra invaziilor și migrațiilor în decursul secolelor. El este constituit dintr-un amestec de calcar și silex, conținând numeroase peșteri, și acoperit de mai multe roci vulcanice. Partea mai abruptă a muntelui e acoperită de o vegetație luxuriantă, inclusiv stejari, pini, măslini, dafini etc. Se spune că celebrul filozof Pitagora a urcat colinele muntelui în atitudinea omului care meditează la lucrurile din lumea cealaltă. Conform Sfintei Scripturi, Carmelul a fost cucerit de Iosua fiind oarecum hotarul între patru seminții: Așer, Zabulon, Isahar și Manase fără însă ca muntele să fie atribuit nici unuia dintre triburi, fiind considerat ca un loc comun de refugiu sau un sanctuar [Iosua 12:22-17:11]. Dar Carmelul intră cu adevărat în istoria biblică o dată cu profetul Ilie, pe vremea lui Ahab, regele Israelului. Izabela, soția regelui, de origine feniciană, a adus în Israel cultul idolatric al lui Baal, pe care poporul a început să îl agreeze și să i se închine.

Prorocul Ilie s-a ridicat împotriva acestora cu mare putere și a făcut din Carmel bastionul monoteismului. Pe acest munte, el a înălțat un altar și a lansat o provocare profeților lui Baal și anume, Dumnezeul care va trimite foc din cer pentru a arde victima de pe altar, să fie considerat Dumnezeul adevărat. Și iată că Dumnezeul Cel Adevărat, Dumnezeul lui Avraam, Isac și Iacov îi ascultă rugăciunea și coboară foc din cer, iar proorocii lui Baal și nu erau puțini la număr - 450, au fost uciși, iar trupurile lor aruncate în apa Chisonului, care curge la poalele muntelui. În urma acestui eveniment, poporul care era de față, l-a recunoscut pe Dumnezeul adevărat, iar seceta, cu care Dumnezeu lovise țara timp de trei ani ca pedeapsă pentru idolatrie, a încetat [1 Împărați 18:16-46].

După acest episod, muntele Carmel e rar menționat în istoria biblică. În epoca bizantină centre puternice de viață monastică s-au ridicat pe acest munte iar când au sosit cruciații tradiția de viață monastică nu s-a întrerupt. Astăzi pe acest lanț muntos sunt așezate mai multe localități importante ca Yokneam în partea de est, Zikhron Yaacov la sud sau metropola Haifa la nord-vest și la baza lui. La poalele muntelui se întind câmpiile fertile din Valea Izrael, care în cursul a 7000 de ani au văzut nenumărate bătălii -atât de multe încât Cartea Apocalipsei identifică acest loc ca fiind locul în care se află bătălia finală a Armaghedonului.

„Ilie s-a suit pe vârful Carmelului și, plecându-se la pământ, s-a așezat cu fața între genunchi...” [1 Împărați 18:42]

Radio Vocea Evangheliei Sibiu &  Oxentia Tourism