FOTO: Vedere a sitului arheologic Qumran, cel mai bine cunoscut pentru că este așezarea cea mai apropiată de peșterile în care au fost ascunse manuscrisele de la Marea Moartă. 15 februarie 2015. (Foto: Isaac Harari/Flash90)

Israelul este plin de situri arheologice din timpurile Bibliei, dintre care multe sunt doar parțial excavate. Putem presupune că multe nu au fost încă descoperite, iar altele nu vor fi niciodată. Cu toate acestea, siturile despre care știm au încă suficient material "neexcavat" pentru a ține arheologii ocupați pentru încă un secol, cel puțin.

În această serie, vom examina unele dintre cele mai importante situri arheologice din Israel și vom afla câte ceva despre diferitele descoperiri găsite în aceste locuri. Vom începe cu Qumran, unde au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă – una dintre cele mai importante descoperiri ale secolului 20.

Încă de la fondarea "Fondului de explorare a Palestinei" de către britanici în 1865, explorarea pământului lui Israel ne-a sporit înțelegerea Bibliei și a aruncat o lumină nouă asupra ei. Lucrul uimitor este că descoperirile confirmă aproape întotdeauna în mare măsură relatarea biblică și i-au forțat chiar și pe cei mai mari sceptici să accepte că Biblia nu este o sursă complet nesigură. Oricine se adâncește în detaliile revistelor academice de arheologie biblică va observa dezbaterea aprigă dintre "minimaliști", care doresc să minimalizeze vârsta textului biblic, și "maximaliștii" care au ideea opusă. O descoperire care confirmă relatarea biblică îi va determina pe minimaliști să încerce să renunțe la ea cu o mulțime de scuze, care de obicei se evaporă pe măsură ce cercetarea avansează de-a lungul anilor.

Qumran este situat aproape de vârful nordic al Mării Moarte, nu departe de Ierihon. Numele său antic este Skhakha și este menționat în Cartea lui Iosua 15:61. Qumran a fost locuit în timpul lui Isus de o sectă care, în pergamente, se numea "Yachad". Majoritatea cercetătorilor îi identifică cu esenienii, care sunt menționați atât de Pliniu cel Bătrân, cât și de Josephus Flavius.

Esenienii erau una dintre sectele evreiești, la fel ca fariseii și saducheii, dar erau mai conservatori. Ei se îmbrăcau modest, probabil aveau bărbi asemănătoare Amish și doreau să trăiască o viață radicală și mai simplă, departe de agitația Ierusalimului și de practicile "moderne" ale Templului despre care simțeau că nu respectă corect poruncile Torei.

Multe dintre pergamente erau cărți din Biblie, altele erau cărți care astăzi sunt considerate apocrife, în timp ce altele aparțineau comunității Yachad, unele mai teologice, iar altele practice. Cele mai multe pergamente sunt astăzi deținute de Muzeul Israelului din Ierusalim. Pergamentele sunt scrise în ebraică, aramaică și greacă. Cele mai multe sunt scrise pe pergament, dar au existat și câteva suluri de papirus, un sul de cupru, precum și câteva inscripții pe cioburi de lut.

Manuscrisele de la Marea Moartă au părți și bucăți din fiecare carte a Vechiului Testament, cu excepția Esterei, și acoperă aproximativ 40% din ea. În afară de aceasta, părți din cărțile apocrife, a căror ebraică originală a fost pierdută anterior, au fost găsite mai târziu. Unele dintre scripturi sunt fragmente pe care arheologii trebuiau să le pună împreună ca un puzzle. Multe dintre aceste puzzle-uri sunt încă nerezolvate.

De când au fost descoperite pentru prima dată manuscrisele de la Marea Moartă, săpăturile au luat una dintre cele trei forme. Unul este dezgroparea așezării de la Qumran în sine și asocierea acesteia cu unele dintre textele obscure care detaliază regulile comunității pentru a afla mai multe despre comunitatea Yachad, cum trăiau și ce credeau.

A doua formă de excavare are de-a face cu găsirea de noi peșteri. După cum am menționat, ultima, a 12-a peșteră, a fost descoperită abia în 2017. Al treilea este studiul sulurilor, asamblarea puzzle-ului și încercarea de a înțelege ce sul este, ce datează și dacă face parte dintr-o carte a Bibliei sau nu, și din ce context cultural provine textul.

Cum rămâne atunci cu Noul Testament? Putem găsi o legătură între Manuscrisele de la Marea Moartă și creștinismul timpuriu? Da, putem. De fapt, mă pot gândi la trei moduri diferite în care putem vedea aceste conexiuni.

Primul este Ioan Botezătorul. Este destul de evident că el a operat într-un context similar cu cel în care a existat comunitatea de la Qumran. Unii oameni au teoretizat că el ar fi putut face parte din această sectă Yachad pentru o scurtă perioadă de timp înainte ca Dumnezeu să-l cheme să fie vocea din pustie. Una dintre regulile comunității specifică faptul că numai oamenii din cercul interior ar putea lua parte la mese, o poziție pe care oamenii ar ajunge după doi ani. Ce mâncau membrii care nu atinseseră încă acel nivel? Probabil miere sălbatică și lăcuste. Sună un clopoțel?

Al doilea este fragmentul de papirus 7Q5. Greaca a fost lingua franca a întregii Mediterane de Est timp de aproximativ 900 de ani, de la Alexandru cel Mare până la cucerirea musulmană, așa că nu este surprinzător faptul că unele dintre Manuscrisele de la Marea Moartă au fost scrise în greacă.

Un fragment de papirus, 7Q5, a fost identificat de unii cercetători ca fiind un fragment din Evanghelia după Marcu 6:52-53. Este datat înainte de anul 50 d.Hr., deci, dacă acest lucru este corect, este cel mai vechi fragment din orice text al Noului Testament, scris în mijlocul evenimentelor descrise în cartea Faptele Apostolilor. Este greu de verificat, totuși, deoarece conține doar câteva cuvinte și ar putea la fel de bine să facă parte dintr-un text diferit.

A treia formă de excavare este contextul cultural al lui "Yachad", fiind foarte asemănător cu contextul în care a crescut creștinismul timpuriu. Putem vedea chiar și câteva asemănări teologice între primii creștini și esenieni, dar și unele diferențe semnificative. De exemplu, ei aveau vederi escatologice similare și nu erau de acord cu fariseii și saducheii cu privire la legitimitatea serviciilor centralizate ale Templului. Fariseii au subliniat, de asemenea, loialitatea față de "tradițiile strămoșilor" care, câteva secole mai târziu, se vor dezvolta în Legea orală și Talmud. Acesta era un lucru pe care creștinii și esenienii deopotrivă îl detestau. Pe de altă parte, esenienii luau legile purității extrem de în serios și evitau orice contact cu "ereticii", în timp ce Isus stătea cu vameșii și prostituatele. Esenienii s-au retras din societate, în timp ce Isus și primii creștini învățau în Templu, rămânând în mijlocul societății.

Esenienii au luat sfârșit în jurul rebeliunilor împotriva Romei, fie când romanii au jefuit Ierihonul în 68 d.Hr., fie în timpul revoltei Bar Kochba din 132 d.Hr. Acesta ar fi putut fi punctul în care și-au ascuns pergamentele în peșteri, sperând să se întoarcă să le recupereze într-o zi, ceea ce nu au făcut niciodată. Ei au păstrat aceste pergamente ca o capsulă uimitoare a timpului pentru noi, oferindu-ne o privire asupra vieților, teologiei și scripturilor lor. Dar există câțiva savanți care cred că esenienii nu au dispărut niciodată cu adevărat, ci că au devenit ebioniți.

Ebioniții, adică "cei săraci", este o sectă creștină iudaizantă care este menționată pentru prima dată de Irineu în anul 180 d.Hr. Majoritatea surselor pot fi urmărite înapoi la părinții bisericii, care sunt, de asemenea, confuzi între ei și alte grupuri, ceea ce face dificilă cunoașterea exactă a cine au fost și ce au crezut. Ei ar fi putut fi iudaizatorii împotriva cărora apostolul Pavel a vorbit atât de puternic în scrisorile sale. Ei nu credeau în divinitatea lui Hristos, nașterea din fecioară, nici în ideea ispășirii substitutive. Ei au venerat Predica de pe Munte în mod egal cu Tora, l-au respins pe Pavel ca pe un profet fals și au trăit în sărăcie voluntară.

Din moment ce acești oameni apar pe scena istoriei cam în același timp cu dispariția esenienilor și par să împărtășească unele asemănări teologice, nu este prea exagerat să presupunem că unii dintre esenieni ar fi putut merge în această direcție. Cel puțin, se pare că o parte din teologia și ideile eseniene trebuie să fi fost adoptate de ebioniți.

Importanța Qumranului, în general, și a Manuscriselor de la Marea Moartă, în special, nu poate fi supraestimată.

Ele sunt cea mai importantă descoperire a secolului 20 și încă nu am terminat de descoperit. Ele aruncă lumină asupra contextului în care a fost scris Noul Testament, justificând în același timp autenticitatea Vechiului Testament. Până în 1947, această poveste uimitoare veche de 2.300 de ani stătea acolo, în deșert, așteptând ca cineva să o găsească, iar acum, aproape 80 de ani mai târziu, încă nu am terminat de deslușit toate secretele acestor pergamente.

Data viitoare, vom discuta despre săpăturile uimitoare din Orașul lui David din Ierusalim și despre numeroasele straturi de istorie pe care arheologii le-au găsit acolo – ajungând până la Melhisedec, în timpul lui Avraam.